Someșul face valuri

Someșul a fost, în ultimul an, subiectul mai multor dezbateri și dispute la Cluj-Napoca. S-a vorbit în special despre ce nu vrem să devină malurile sale. Noi credem că e timpul să ne gândim și la ce ne dorim să devină râul și să testăm posibile soluții.

Înscrie până în 4 mai 2016 o idee despre cum putem reconecta râul cu orașul și locuitorii lui, iar noi te ajutăm să o implementezi în cadrul Someș Delivery.

Organizatori

Concursul este propus de Fundația Cărturești, Ordinul Arhitecților din România și Asociația miniMASS.

Someș Delivery 2016 se desfășoară în 18 și 19 iunie pe segmentul de râu dintre podul Garibaldi și cel de lângă hotelul Napoca.

Lansăm un concurs de proiecte pentru că vrem să găsim cele mai bune idei din comunitate și să vă implicăm în implementarea lor. Poate participa oricine (persoane, grupuri, organizații), indiferent de domiciliu, pregătire sau experiență.

Câteva aspecte problematice ale spațiului

  • Insuficienta conectare a orașului cu malul râului (treceri de pietoni, zone pietonale) și a malurilor între ele (poduri pentru pietoni și bicicliști);
  • Dificultatea apropierii de râu de pe ambele maluri, în lipsa unor coborâri sigure la nivelul apei sau a unor alei și locuri de stat în imediata ei vecinătate;
  • Degradarea amenajărilor de pe malul apei și absența mobilierului urban, care fac zona prea puțin atractivă pentru oameni;
  • Traficul auto relativ intens de pe ambele maluri (excepție strada Gavril Muzicescu);
  • Inaccesibilitatea părții dinspre râu a trotuarului de pe Podul Napoca, închisă cu gard de protecție;
  • Spațiile publice adiacente Someșului pe acest segment (piațeta din fața Sălii Polivalente și triunghiul verde de la capătul nordic al podului de lângă hotel Napoca și strada Gavril Muzicescu) sunt utilizate sub potențialul lor și nu profită de proximitatea râului.
  • Absența unei legături pietonale sau pentru biciclete pe malul râului între centrul istoric și zona sportivă și de loisir a orașului (stadionul, sălile sportive, Parcul Babeș, Parcul Rozelor);
  • Absența pe acest segment de râu locurilor de odihnă și relaxare în apropierea apei;
  • Absența oricăror activități pe apă.

Ce facem noi

Vă semnalăm intervențiile noastre în spațiu (pentru a evita suprapunerile de amenajări și pentru a le semnala ca posibile locuri de evenimente) și zonele pentru care am cerut autorităților acces (pentru intervenții în spațiu sau evenimente).

Loc de întâlnire pentru comunitate, proiectat și construit în cadrul unui atelier organizat în parteneriat cu Asociația Studenților Arhitecți din Cluj și cu Asociația PlusMinus. Ne propunem să testăm timp de patru luni (aprilie – iulie 2016) modul de funcționare al unui loc de întâlnire pentru o comunitate bine definită. În acest spațiu vor avea loc întâlniri săptămânale cu vecinii și se vor desfășura, ocazional, evenimente de animare și angajare a comunității.

Intervenții proprii Someș Delivery, proiectate și construite de autorii Someș Alley din ediția 2015, Ambrus Ákos, Barabás Dénes, Bokor Milán, Bölöni Botond și Fülöp Csenge:

  • Someș Pavilion. Situat la extremitatea dinspre Someș a scuarului dintre Cluj Arena și Parcul Central, va găzdui o parte dintre evenimentele ediției 2016, o terasă și alte puncte de atracție.
  • Someș Alley. Pentru că subiectul amenajării Splaiului Independenței e încă proaspăt, reiterăm proiectul Someș Alley, una dintre cele mai apreciate intervenții de anul trecut.
  • Someș View. Un punct de belvedere de-a lungul râului și un loc de popas pe traseu ediției 2016.

Am solicitat Primăriei Cluj-Napoca:

Mizele Someș Delivery 2016

Ne propunem, ca și anul trecut, să însuflețim un traseu de promenadă de-a lungul Someșului. Intervențiile temporare sau evenimentele pe care le vom selecta prin concurs, alături de cele proprii, sunt menite să anime acest circuit și să încurajeze parcurgerea lui. E o modalitate practică de apropriere a râului.

Încercăm, prin concursul lansat, să stimulăm producerea și implementarea unor idei de utilizare cotidiană a malurilor râului și de implicare a locuitorilor în transformarea spațiul public.

Vrem de asemenea să contribuim la mai buna conectare a râului cu rețeaua de spații publice din apropierea acestuia (cartierul Grigorescu, zona Salii Polivalente si a Cluj Arena, Parcul Central si Spatiul de joacă pentru copii dintre acesta și stadion) prin obținerea unor pietonalizări și treceri de pietoni temporare.

Odată ce această apropiere e mai ușoară, o miză devine crearea unor puncte care să permită apropierea de apă.

În fine, ne dorim să ajungem la o mai bună înțelegere a procesului de luare a deciziilor legate de intervențiile în spațiul public și la o colaborare între cei implicați în administrarea Someșului, precum și între aceștia și comunitate.

Ce căutăm

  • Idei de amenajări temporare, instalații sau performance-uri care pot produce efecte durabile în relația locuitorilor cu Someșul sau care testează posibile utilizări cotidiene ale spațiului public;
  • Proiecte care țin de domenii diverse (arhitectură, mediu, antropologie, muzică, arte vizuale și performative, sociologie, aplicații online, sport, gastronomie, urbanism etc.);
  • Inițiative care lucrează cu comunitatea și care produc un spațiu public inclusiv social;
  • Propuneri care încurajează plimbarea de-a lungul Someșului, relaxarea, întâlnirea și contemplarea;
  • Evenimente care țin de folosirea cotidiană, firească, permanentă a Someșului, și nu de una ocazională, festivalieră;
  • Proiecte care vorbesc despre bune practici și bună vecinătate, cartier, trasee urbane alternative, legături, spațiu public, artă comunitară, stil de viață sănătos etc.
  • Idei originale sau adaptări ale unor practici socio-spațiale verificate de apropriere a spațiului public;
  • Intervenții non-invazive, reversibile, care nu afectează cadrul natural și sunt prietenoase cu mediul. Vom aprecia în mod special soluțiile care își pun problema reciclării, reutilizării și post-utilizării;
  • Proiecte care pot fi gestionate în mod integral de propunători.

Posibile teme și direcții

Someș Delivery este deschis oricăror inițiative care contribuie la o mai bună relație a orașului cu Someșul. De aceea lista temelor și direcțiilor de mai jos nu e una exhaustivă, ci mai degrabă una orientativă.

Spațiu

Cum putem contribui la conturarea unui spațiu public incluziv? / Cum putem activa spațiile adiacente râului? / Cum putem încuraja plimbarea de-a lungul râului? / Cum îi facem pe oameni să se simtă în siguranță și să se apropie de râu?

  • ARHITECTURĂ TEMPORARĂ
  • AMENAJĂRI PUNCTUALE
  • INSTALAȚII
  • LEGĂTURI ȘI CONEXIUNI
  • ACCESE LA APĂ
  • MOBILIER URBAN

Comunitate

Cum putem implica oamenii în remodelarea malului Someșului? / Cum putem stimula interacțiunea în acest loc? / Cum putem întări legăturile oamenilor cu râul? / Cum putem construi sentimentul că Someșul aparține locuitorilor și este o resursă comună a locuitorilor?

  • NARAȚIUNI URBANE
  • DESIGN PARTICIPATIV
  • JOCURI INTERACTIVE
  • URBAN FOOD
  • PRACTICI COLECTIVE
  • TURURI GHIDATE
  • MODELE COOPERATIVE
  • OPEN SOURCE

Evenimente

Cum putem aduce oamenii împreună în mod activ? / Cum putem convinge oamenii de potențialul Someșului oferind experiențe în relație cu apa? / Cum putem transforma percepția asupra Someșului prin experiențe directe? Cum putem produce evenimente integrate vieții cotidiene a orașului și cum putem evita pseudo-sărbătorile festivaliere?

  • PERFORMANCE-URI
  • TEATRU DE STRADĂ
  • COREGRAFIE
  • PROIECȚII
  • ATELIERE
  • EFECTE VIZUALE
  • ARTĂ CONTEMPORANĂ
  • EVENIMENTE MUZICALE
  • PESCUIT SPORTIV

Mediu

Cum putem învăța despre natură prin activități practice? / Cum putem deschide noi căi de comunicare și de transmitere a informațiilor între locuitori în folosul orașului și al mediului? / Cum putem produce rețele prin care resursele și cunoștințele sunt împărtășite? / Cum putem scădea cantitatea de deșeuri care ajung în Someș?

  • DEZBATERI ȘI ATELIERE
  • TURURI DE DESCOPERIRE
  • CARTĂRI ALE FLOREI ȘI FAUNEI
  • REȚELE INFORMALE DE ÎNVĂȚARE
  • CAMPANII DE CONȘTIENTIZARE ȘI RESPONSABILIZARE
  • METODE DE PREVENȚIE A POLUĂRII CU DEȘEURI
  • METODE DE COLECTARE A DEȘEURILOR
  • ACȚIUNI DE ECOLOGIZARE

Juriu

  • Alexa Băcanu manager cultural
  • Miki Braniște manager cultural
  • Dan Burzo software developer
  • Adriana Măgerușan arhitect
  • Marius Moga arhitect
  • Vlad Sulea graphic designer
  • Șerban Țigănaș arhitect

Premii

Premiile constau în sume de bani destinate implementării proiectelor câștigătoare. Numărul de proiecte pe care le vom selecta și sumele alocate fiecăruia nu sunt fixe. Am stabilit însă niște limite superioare: 5000 lei pentru proiectele care presupun construcții, instalații sau amenajări și 2000 lei pentru celelalte. Proiectele colaborative, care includ atât o parte de construcție/amenajare cât și una de animare, pot cumula premii.

Criterii

În selectarea proiectelor juriul va avea în vedere:

  • Adecvarea la temele și mizele Someș Delivery 2016;
  • Aproprierea spațiului public. Capacitatea proiectelor de a angaja comunitatea, transmițând oamenilor mesajul că Someșul și malurile sale le aparțin. Dialogul produs, interacțiunea creată, perspectiva nouă adusă asupra spațiului public și potențialul de a atrage un public cât mai larg;
  • Efecte. Gradul în care intervențiile sau animările produc efecte în utilizarea pe termen lung a spațiului respectiv, capacitatea lor de a impune Someșul pe harta mentală a locuitorilor Clujului sau de a afecta pozitiv practicile lor cotidiene;
  • Fezabilitate. Măsura în care propunerile pot fi implementate de echipele care le propun în limitele de timp, de spațiu și de buget decise de către organizatori. Garantarea siguranței și rezistenței la utilizare în cazul amenajărilor temporare;
  • Sustenabilitate ecologică și socială. Reversibilitatea totală a intervențiilor în spațiu și utilizarea de materiale prietenoase cu mediul (naturale sau reciclabile). Capacitatea de incluziune socială a proiectelor.

Calendar

31 martie Lansare concurs
15 aprilie Tur al tronsonului (ora 1700)
4 mai Termen limită de înscriere a proiectelor
5-8 mai Jurizare
9 mai Anunțarea câștigătorilor
10-16 mai Definitivarea proiectelor câștigătoare și furnizarea documentației necesare obținerii autorizațiilor
10-16 iunie Realizarea amenajărilor temporare
18-19 iunie Someș Delivery 2016
20-23 iunie1 Demontarea intervențiilor temporare și a instalațiilor

1 sau la o dată ulterioară, stabilită în acord cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

Cum se aplică

Procedura de aplicare e simplă și prietenoasă: citește cu atenție detaliile concursului și completează Formularul de înscriere, apoi asigură-te că poți fi contactat pentru stabilirea unui interviu în data de 6 mai 2016. Ca alternativă la formularul online, poți să ne trimiți formularul offline la adresa concurs@somesdelivery.ro până pe data de 4 mai 2016, ora 23:59.

Termeni și condiții

Jurizarea se va face în două etape: analiza și preselecția proiectelor înscrise, urmate de o sesiune de interviuri cu propunătorii. Membrii juriului își rezervă dreptul de a selecta proiectele pe care le consideră cele mai adecvate viziunii curatoriale a evenimentului, temei și mizelor sale. Câștigătorii vor fi anunțați la data de 9 mai 2016 pe website-ul somesdelivery.ro. Din cauza numărului mare de aplicații așteptate, nu se vor purta discuții pe marginea proiectelor respinse.

Premiile constând în sume de bani sunt dedicate exclusiv implementării proiectelor selectate. Sumele maxime care se vor aloca sunt de 5000 lei pentru proiectele care presupun construcții, instalații sau amenajări și 2000 lei pentru celelalte. Orice cheltuieli care depășesc acest plafon (inclusiv legate de transport, materiale, închirieri de aparatură etc.) vor fi suportate de echipele de proiect din fonduri proprii sau alte surse.

Someș Delivery se obligă să asigure cadrul legal și organizațional necesar implementării în spațiul public a proiectelor câștigătoare care obțin avizele/acordurile necesare de la autoritățile locale și entitățile de drept public cu responsabilități în administrarea cursului râului. Se obligă de asemenea să asigure vizibilitatea publică a proiectelor selectate din concurs.

La rândul lor, câștigătorii se obligă să pună la dispoziția organizatorilor documentele necesare (parte scrisă, planșe desenate,declarații pe proprie raspundere) pentru obținerea avizelor/acordurilor necesare de la autoritățile locale și entitățile de drept public cu responsabilități în administrarea cursului râului. În cazul intervențiilor în spațiu ei se obligă, să se ocupe singuri de construirea acestora, asigurându-și individual și paza pe timp de noapte în cazul în care este necesară. De asemenea, toți concurenții se obligă să respecte calendarul acestui concurs, inclusiv partea de scoatere din spațiu a intervențiilor.

Câștigătorii își vor asuma întreaga răspundere pentru eventuale prejudicii pe care proiectul lor le-ar putea cauza consumatorilor finali, autorităților sau instituțiilor de orice fel. Proiectul va trebui să corespundă tuturor normelor legale care ocrotesc viața, sănătatea, igiena, bunele moravuri etc.

Participanții declară pe proprie răspundere că dețin drepturile de autor asupra lucrărilor înscrise în concurs și a tuturor componentelor acestora (proiect, imagini, text, simboluri etc.) Prin participarea la concurs ei cedează organizatorilor acestuia dreptul de a prezenta lucrările fără vreo obligație financiară, în cadrul oricărui tip de prezentare publică, materiale de promovare, materiale de presă sau media, în scopuri non-comerciale. De asemenea ei acordă organizatorilor permisiunea de a expune pe termen nelimitat lucrarea în spațiul public.

Implementarea proiectelor selectate se va face după încheierea unui contract care presupune asumarea acestor termeni și condiții. Înscrierea unei lucrări în concurs implică acceptarea fară rezerve a acestor termeni și condiții.

Întrebări și răspunsuri

Pe toată durata concursului (31 martie – 4 mai 2016) vom încerca să lămurim orice neclarități și să dăm detalii suplimentare dacă ne scrieți pe pagina de Întrebări și răspunsuri.

Documente suplimentare

Harta tronsonului Someș Delivery 2016: PDF
Plan topografic: PDF, DWG
Schițe intervenții proprii: Someș View, Someș Alley, Someș Pavilion (JPG)
Plan situație intervenții proprii: JPG
Loc de întâlnire: Randare, Plan situație (JPG)
Fotografii de pe tronson: ZIP